Odata in decembrie pe cand norii incepeau sa se cearna in stelute argintii si balerinele albe au inceput sa danseze,eu ma plimbam pe strazile cele pustii. 
        Pe geamuri se tes flori sclipitoare de argint.Pot zari craiasa zapezilor care poarta o rochie cusuta cu ace de gheata si impodobita cu stelute argintii,care imbraca copacii in cojoace de zapada.

         Nu mai pot a-mi aminti dialogul pe care l-am purtat cu ea dar, dupa aceea ma trezesc pe un camp de cristal de unde pot sa-mi zaresc casa asezata pe muntii asemenea unor uriasi adormiti sub omat.
          Inaintez cu greu prin avalansa de zapada.Ajung la un iaz ca oglinda pe ca nu- pot trece.Simt ca sufletul meu ingetat nu-si mai poate intinde aripile in zarea libera,viata.Cu cat inaintez mai mult intunericul ma cuprinde fara ca eu sa-mi dau seama cand aripile timpului ma acopera incetul cu incetul ,eu alunecand in nefiinta. 

Aceasta este lumea pe care numai gandul o poate produce,trebuie sa ma trezesc!
Ma regasesc acum in dormitorul meu ,fericit ca am scapat de acest cosmar.Deschid usa ....O lumina stralucitoare imi apare imi fata conducandu-ma intr-o padure neagra,uscata in care intunericul vrea ca eu sa-i fiu musafir.
Ma asez langa o fiinta cu zeci de brate uscate care imi sopteste ca iarna a trecut.In acel moment imi dau seama cum sa opresc acest fantasm.

             Ma gandesc la primavara ,iar acest gand imi transporta sufletul intr-o dumbrava.Nu se poate...acest vis trebuie sa sfarseasca!...
             Dar ma intreb daca acest vis este realul.Pe cer o randunica venita de departe ,taie albastrul cerului ca o sageata.
              Mintea mea a pictat cu un verde puternic toata padurea.
               Amintirile incep sa mi se stearga.Amintirea este o floare de trandafir asezata pe aceasi tulpina cu ealitatea dar fara spini.Timpul este o iluzie.Visul meu,aripile cu care eu zbor spre cer, este acela de a iesi din acest univers al vidului.Acum nu simt nimic...Dar stop,imi aduc aminte ca in mana port acea fotografie fara de care eu nu pot iesi din avalansa de vise din capul meu.Privesc fotografia si sufletul ma poarta pana in lumea reala.Eu am dormit o zi dar am visat o viata.Acea data din Decembrie nu o sa o uit.
                Privesc pe geam,eu stiind ca acum sunt in lumea mea...unde sunt liber.
                Pot zari....O nuuu! Zapada impreuna cu aliatii ei ma asteapta.Acest vis este viata.
                 Eu ma nasc din nou....si din nou....si din nou...