Odată, în decembrie, pe când norii începeau să se cearnă în steluțe argintii, iar balerinele albe au început să danseze, eu mă plimbam pe străzile cele pustii.
Pe geamuri se țes flori sclipitoare de argint. Pot zări Crăiasa Zăpezilor, care poartă o rochie cusută cu ace de gheață și împodobită cu steluțe argintii, îmbrăcând copacii în cojoace de zăpadă.

         Nu-mi mai pot aminti dialogul pe care l-am purtat cu ea, dar, după aceea, mă trezesc pe un câmp de cristal, de unde pot să-mi zăresc casa, așezată pe munții asemenea unor uriași adormiți sub omăt.
Înaintez cu greu prin avalanșa de zăpadă. Ajung la un iaz ca o oglindă, pe care nu pot trece. Simt că sufletul meu înghețat nu-și mai poate întinde aripile în zarea liberă — viața. Cu cât înaintez mai mult, întunericul mă cuprinde fără ca eu să-mi dau seama când aripile timpului mă acoperă, încetul cu încetul, iar eu alunec în neființă. 

Aceasta este lumea pe care numai gândul o poate produce,trebuie să mă trezesc!
Mă regăsesc acum în dormitorul meu ,fericit că am scapat de acest coșmar. Deschid ușa ....O lumină strălucitoare îmi apare în față, conducându-mă într-o padure neagră,uscată în care întunericul vrea ca eu să-i fiu musafir.
Mă asez lângă o ființă cu zeci de brațe uscate care îmi șoptește că iarna a trecut.În acel moment Îmi dau seama cum să opresc acest fantasm.

             Mă gandesc la primăvară ,iar acest gând îmi transportă sufletul într-o dumbravă. Nu se poate...acest vis trebuie să sfârșească!...
             Dar ma intreb dacă acest vis este realul.Pe cer, o randunică venită de departe ,taie albastrul cerului ca o sageată.
              Mintea mea a pictat cu un verde puternic toata padurea.
               Amintirile incep sa mi se stearga.Amintirea este o floare de trandafir asezata pe aceasi tulpina cu ealitatea dar fara spini.Timpul este o iluzie.Visul meu,aripile cu care eu zbor spre cer, este acela de a iesi din acest univers al vidului.Acum nu simt nimic...Dar stop,imi aduc aminte ca in mana port acea fotografie fara de care eu nu pot iesi din avalansa de vise din capul meu.Privesc fotografia si sufletul ma poarta pana in lumea reala.Eu am dormit o zi dar am visat o viata.Acea data din Decembrie nu o sa o uit.
                Privesc pe geam,eu stiind ca acum sunt in lumea mea...unde sunt liber.
                Pot zari....O nuuu! Zapada impreuna cu aliatii ei ma asteapta.Acest vis este viata.
                 Eu ma nasc din nou....si din nou....si din nou...