Copilarie fericita

Zori de zi,soare stralucitor,buna dispozitie,autocare,forfota.Totul este inghesuit,aranjat,impins,mutat,interpus,strecurat,plasat cat maipotrivit,pentru a ajunge intrg si nevatamat la destinatie.Destinatia?!...Casa natala, un colt de rai spre care ma intorc intotdeauna cu mare emotie,cu voce tremuranda,cu lacrimi in ochi si cu dorinta existentei vesnice in mijlocul unor peisaje in fata carora Fr. De la Croix,Clod Monet,Picasso sau Czanne ar ramane ara penel,impresionati de splendoarea si sublimul acestora.Oriunde in lumea asta m-au purtatat pasii n-am pregetat niciodata sa ma gandesc si sa vorbesc celor din preajma mea despre frumusetile natural desprinse parca din poveste si nealterate de scurgerea timpului,dar cu siguranta dublate de influentele contemporane.

 “Nu stiu altii cum sunt dar eu cand imi aduc aminte..si parafrazand un titan al povestirilor si amintirilor copilariei,incerc sa captez atentia colegilor mei atentionandu-i ca vom intra intr-o superba zona colinara flacata de dealuri si vai cu pomi fructiferi,cu vita de vie ,cu paduri in care verdele crud se intrepatrunde cu albul unor case risipite pe pantele unor dealuri si cu azuriul unui cer eliberat de amenintarile incerte ale unor pete de culoare ce nu pot opri inca zambetul soarelui.

Da,aici imi sunt radacinile,aici m-am implinit in dragoste,aici ma intorc de fiecare data spre a-mi incarca bateriile,aici,precum Eminescu odinioara ,in mijlocul naturii, doresc sa-mi “traiesc” vesnicia.

 “Nu merita sa plangi pentru nimeni ,iar cei are merita nu te vor face sa plangi” spunea Jose Garcia Marquez cata subtilitate in aceste slove!! Niciodata nu am putut plange la umbra teiului multisecular si a fantanii rustice din poarta casei unde mama intr-o vesnica miscare cu zambetul asternut pe fata-I chinuita de greutatile vietii isi manifesta bucuria cand ma vedea.

 Aici am petrecut cei mai frumosi ani ai vietii- anii copilariei.”Viata e o lupta “spunea un poet classic roman…si asa a fost…dar”caderea nu-ti poate stinge Gloria de a urca” (Kant)…si as incheia prin aspune ca putera dragostei pentru “radacinile” mele este puterea vesnica a binelui.

Rugaciune

O Tie Doamne,Tu inchinat si slavit
Ai creat clopotul din noapte si pe noi ne-ai faurit
O Tu,Marite Doamne ,cu-a Ta mana de cristal
Campul Il transformi in aur,si muntii in cristal.
Cerul s-a cutremurat,pe cand sfere-le-au urlat,
Ochiul Tau iesit-a fost,universul primordial,
Asternut a fost o Doamne ,de-a Ta mana de cristal.

Noapte de cristal....Si stele de arama

Pe cand pamantul nu avea nume, timpul nu exista, nici copacul din apus nu crescuse, un suflet ratacitor incepe a-si pune intrebari:

-Ooo tu stea, care faci ca aripa vantului sa bata mai repede.

 Tu care cunosti toate tainele vietii,

 Tu, care-mi asculti fiecare vorba pe care-o rostesc,

 Daruieste-mi mie, fiului tau, cantecul nebun al viitorului pe care furtuna le-a zidit in pietrele de ploaie.

In timp ce steaua ma privea, tacuta, undeva se aude un planset…o lacrima-mi aluneca pe-obrazul necajit.Cine era langa mine?

-Ooo tu creatura, vrei sa afli raspunsul la viata…va trebui sa accepti teroarea timpului sub care, vei pleca, incet, printer potecile roase de planset ale padurilor mele.Asta-I taina ce-o doresti?

-Dar intrebarea mea e oare piatra de mormant…mi-e frica doar de fantoma cenusie a singuratatii mele…

-Vrei sa afli totul….accepti acest pact?

-Ooo da!

In acel moment steaua imi lumineaza toate cele 12 porti spre viata dupa care tanjesc atat de mult…

Traiesc viata pe care mi-a dat-o nemuritoarea stea…dar acum, a venit clipa, care clipa ?De plecare spre posaca nemurire…izbutesc totusi sa triesc dar ma impotmolesc in absolutul stagnarii.

Steaua s-a intrs cu inca 2 prieteni…

Unul intreaba:

-Ce facem cu el, sa-l iau eu cu mine?

Altul ii raspunde:

-Lasa-l langa mine, sa simta focul vesnic!

Steaua ii aproba:

Va sta cu amandoi caci el este unul format din 2 jumatati!

Si asa a si fost acum sunt fara rost.Clipa a sosit…Toti ce-au indraznit sa spere o sa disperse….toti ce-au cugetat cu gandul sa viseze la ce-a clipa vor ajunge toti cu mine sub necesnica-aripa.

Sertar cu secrete

Stau afara,pe-o rozeta rapitoare lang-acel sertar,
Nu am nici-o amintire,totul pare ciudat.

Intorc capul spre apus si ma uit l-acel sertar,

Parc-ar vrea sa il deschid, parca m-ar chema la el.

Cu-o miscare sacra,pare, ca sertarul s-a deschis,

S-a deschis cu el odata lumea mea de altadata.

Miros de trandafir, o fotografie veche si un ceas de cristal,

Imi zambesc si imi ureaza “Bun venit” in neantul si morbidul infinit.

Un miros de trandafir, parca il miros si-acu,

L-am mai mirosit candva…in trecut indepartat.

Pe-atunci timpul a-ncetat,iar eu,

Am fost binecuvantat si de lume vegheat.

O fotografie veche imi zambeste si acum,

Cand ma uit la ea, parca toata viata mea,lumineaza si straluce,

Ca un astru te seduce, si-ti deschide portile…

Spre al noptii secret dulce.

In acel sertar mai era si un ceas…de cristal.

De acela eu ma tem, ma priveste brutal,

Furtuna de pe ceas imi surade mereu,

Dar eu stiu ca sunt aici si-mi este tare greu.

Agitatie suprema, tronul parc-a inegrit,timpul s-ampaienjenit,

Deschid ochii ca-n delir…totul este-o amagire

Sertarul nu exista…

Zapada

O privesc prelung si ea ma priveste,

In ea pot vedea toata lumea mea,

In ea ,amintiri de tot felul,vin si pleaca,

O simpla forma ,de dreptunghi ,asa e ea.

O privesc prelung si ea ma priveste,

Pare a fi o oglinda…un trecut si un present,

Se reflecta-n ea,iar eu imi dau seama de-o,

Cumplit-asemanare,asa e ea.

O tin mereu langa mine,pentru ca in ea,

Tot trecutul mi-sarata,si se-nclina-n fata ei,

Eu …privesc cu uimire,si realizez ca ea,

Este jumatatea mea,asa e ea.

Copilaria a trecut,prin ea eu o vad din nou,

In ea vad un mic copil care seamana cu mine.

Cu uimire-ncep sa-l strig!

El molatic ma ingana si imi spune ca a ajuns…