Pe cand pamantul nu avea nume, timpul nu exista, nici copacul din apus nu crescuse, un suflet ratacitor incepe a-si pune intrebari:
-Ooo tu stea, care faci ca aripa vantului sa bata mai repede.
Tu care cunosti toate tainele vietii,
Tu, care-mi asculti fiecare vorba pe care-o rostesc,
Daruieste-mi mie, fiului tau, cantecul nebun al viitorului pe care furtuna le-a zidit in pietrele de ploaie.
In timp ce steaua ma privea, tacuta, undeva se aude un planset…o lacrima-mi aluneca pe-obrazul necajit.Cine era langa mine?
-Ooo tu creatura, vrei sa afli raspunsul la viata…va trebui sa accepti teroarea timpului sub care, vei pleca, incet, printer potecile roase de planset ale padurilor mele.Asta-I taina ce-o doresti?
-Dar intrebarea mea e oare piatra de mormant…mi-e frica doar de fantoma cenusie a singuratatii mele…
-Vrei sa afli totul….accepti acest pact?
-Ooo da!
In acel moment steaua imi lumineaza toate cele 12 porti spre viata dupa care tanjesc atat de mult…
Traiesc viata pe care mi-a dat-o nemuritoarea stea…dar acum, a venit clipa, care clipa ?De plecare spre posaca nemurire…izbutesc totusi sa triesc dar ma impotmolesc in absolutul stagnarii.
Steaua s-a intrs cu inca 2 prieteni…
Unul intreaba:
-Ce facem cu el, sa-l iau eu cu mine?
Altul ii raspunde:
-Lasa-l langa mine, sa simta focul vesnic!
Steaua ii aproba:
Va sta cu amandoi caci el este unul format din 2 jumatati!
Si asa a si fost acum sunt fara rost.Clipa a sosit…Toti ce-au indraznit sa spere o sa disperse….toti ce-au cugetat cu gandul sa viseze la ce-a clipa vor ajunge toti cu mine sub necesnica-aripa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu